Mergi sus

Brevete și invenții

Inovații aplicate și contractate cu S.C. Stitom S.A. Județul Timiș

1.Schimbător de căldură

Inovația 29 /1986

Prezentare: am recuperat căldura din gazele arse de la coșul cuptoarelor de recoacere. Căldura recuperată încălzea apa necesară fluxului tehnologic din secțiile SLAIF și GRAVURĂ.

Apa era stocată într–un rezervor de 8 tone montat la 8 m înălțime, pe acoperișul secției. Instalația funcționa prin presiunea hidrostatică din rețea, deci nu necesita pompare.

Suprafața de transfer am calculat-o în așa fel ca instalația să lucreze la nivel de suprasaturație, pentru a nu depăși temperatura de 40 grade C, iar în cazul întreruperii de alimentare cu apă din rețea, apa din schimbător să nu atingă temperaturi de fierbere.

Suplimentar am prevăzut 3 sisteme de protecție.

Instalația asigură 80 tone apă caldă pe zi.

2. Temperarea cuptoarelor de topit sticlă, prin tiraj invers

Inovația 118 /1 – 1981

Efect economic 81.000$

Prezentare: procedeul l–am folosit pentru încălzirea indirectă a blocurilor refractare din bazinele de topire a cuptoarelor, respectiv blocuri de CORHART, care erau foarte sensibile la șocurile termice din timpul temperarii.

S-a aplicat pe 18 cuptoare cu suprafață de topire de 10 m pătrați.

A asigurat sticlă curată din prima zi de exploatare.

3. Dispozitiv pentru testarea rapidă a curbelor de recoacere

Inovația numărul 118 / 2 din 1981; Contract 2123 din 1992

Efect economic 187.000 $

Prezentare: dispozitiv pe care îl introducem cu produsele pe tunel indicându-mi temperatura maximă din tunel. Dispozitivul era de 10x10cm. În comparație cu măsurătorile din exterior prin termocuple, puteam stabili elementul cheie și să iau măsurile tehnice necesare. Am reușit să reduc spargerile de pahare de la 10-12 % la 0,1-1 %.

4. Perdele mobile pentru cuptoare de recoacere

Inovația 52 /1986.; Contract 2524 din 1992

Efect economic 379.000$

Prezentare: la ieșirea din tunelul de recoacere erau pierderi mari de căldură am reușit să stopez aceste pierderi cu 20 % printr-o rețea de PERDELE LAMELARE din materiale ușoare și rezistente la căldură, aceste perdele erau deschise de produsele în mișcare și se închideau prin posibilitatea lor de oscilare.

După 15 ani de funcționare pe 4 cuptoare de recoacere cu un rulaj de 3000 – 4000 produse / cuptor / zi, perdelele nu au prezentat semn de uzură.

5. Șubler de trasaj pentru produse din industria sticlei

Inovația 118 / 3 /1981.; Contract 2123 din 1992

Efect economic 603.900 $

Prezentare: unitatea producea 16.000 modele noi – produse pe an.

Fiecare produs avea niște cote care trebuiau respectate. Până la stabilirea cotelor pentru decalotare și stabilitate, se pierdeau 4-5 produse / model. Existau foarte multe reclamații la produsele de export, în special la produsele mari că diametru și înălțime. Trebuia făcut ceva în acest sens. Am realizat câte un șubler de trasaj pentru fiecare secție. Acest șubler rezolva din start trei probleme – verifică planietatea produselor, înălțimea lor și trasarea pentru decalotare. Se putea măsură produse cu diametru de la 0 la 500 mm și cu înălțîmi de la 0 la 500 mm. La fiecare model de produs au fost eliminate total pierderile de probe. Nu au mai fost nici un fel de reclamație în următorii 20 de ani de exploatare, privind cotele produselor.

6. Termotester portabil pentru măsurarea rapidă a temperaturilor

Prezentare: aveam aparate portabile care măsurau temperaturile, dar măsurătorile depindeau de ochiul termotehnicianului de schimb și de starea bateriilor din aparate. Găseam de multe ori erori mari pe teren. Trebuia să fac ceva ce nu depindea de operator și de baterii. Am reușit să fac acest termotester portabil care funcționa fără baterii și fără intervenție de reglare a operatorului

Funcționa prin tensiunea din termocuplu și citirea valorilor se efectua era direct pe ecranul unui aparat mic. Putea fi folosit cu ușurință de orice operator.Greutatea aparatului era de 400gr.

INVENȚII

1. Microcentrala electrică eoliană

C.B.I. OSIM din 24.04.1980 (nu am putut plăti taxele îmi depășeau salariul)

Microcentrala a funcționat din 1973 până în 1996. A intrat în CARTEA RECORDURILOR NAȚIONALE în 1981

Prezentare: a avut 9 m înălțime, rotorul cu 6 palete din aluminiu cu diametrul de 3 m, dinam 24 V și 800 w, 2 acumulatoare de 12 V / 120 A, rotor cu protecție radială și pe circumferința. Avea o derivă de sarcina și o derivă de protecție care era deschisă de o derivă pilot printr-un sistem de arcuri și un clichet pentru a scotea ansamblu, gradat de pe direcția vântului, când acesta depășea viteză optimă. Tabloul de comandă asigura încărcarea și protecția electrică a acumulatoarelor. A alimentat cabană părinților mei de la poalele Munților Poiana Ruscă.

2. Instalația de recuperare a căldurii la cuptoarele de topit sticlă

Brevet invenție 106288 din 1993.

Medalie de Argint la Bruxelles 2001

Prezentare: instalația recupera căldură din vârful coșului de la zona de lucru al cuptoarelor de topit sticlă, de la 12 m înălțime și din alte zone a instalației, avea în total 9 schimbătoare diferite de căldură, care aducea aerul din atmosfera trecut prin aceste zone de încălzire pe două tubulaturi cu diametrul 500 mm, la baza cuptorului, în canalul de aer secundar. Instalația a funcționat fără ventilator. Aducea 2500 m cubi aer cald / minut la 150 grade C. consumul cuptorului s-a redus cu 8-10 % combustibil convențional

3. Procedeul de reglare a cuptoarelor de topit sticlă

Brevet de Invenție OSIM 106872 din 1993

Efect economic 10.000.000$ la produsele de sticlă realizate în perioada 1972 – 1996

Prezentare: prin ani 1971 – 1972 s-a trecut la folosirea CORHARTULUI, pentru cuptoarele de topit sticlă în locul samotei. Cele din șamotă aveau garanția 1 an, cele din corhart de 2 ani. Două cuptoare a curs la 6 luni. Directorul m-a însărcinat să găsesc cauza. Mi-a dat mâna liberă și am găsit cauza. Toate cuptoarele de atunci până în 2000 au funcționat perfect, între 4,5 – 5 ani cu sticlă bună. La o vană am reușit să țîn vatra în funcție 9 ani. În 1972 am primit prima aprobare la această invenție.Ar fi fost necesare circa 4 brevete de invenție cu 4-5 revendicări pentru a descrie întregul procedeu. Am brevetat o parte din procedeu. Există o interdependență parametrica complexă, dependență și de parametrii atmosferici. Am reușit să obțîn de asemeni sticlă curată pentru export în 8 guri de lucru din 9 existente, față de 4 guri înainte pentru export și 5 guri pentru intern. Pe plan mondial încă nu e rezolvată această problema. În Bohemia, acum 2 ani a curs cuptor nou din aceleași motive, în 2010 în Polonia a fost oprită o fabrică din aceleași motive. Am colegi care au lucrat în aceste fabrici – că sticlari și mi-au confirmat aceste lucruri.

3. Pantof antistres

Brevet de Invenție 108758 din 1994

Prezentare: aveam deja câteva nivele de inițiere în tehnici de medicină tibetană și puteam măsură aura omului și în situații speciale chiar să o văd. Am observat diferențe mari de aura la oameni și chiar redusă / global la populație față de cât ar fi trebuit să fie. Am găsit soluția prin care se poate crește aura de la 30-40 cm la 60 – 100 cm prin folosirea elementelor magnetice speciale, nu cele clasice. Am calculat concentrația elementelor și intensitatea magnetică necesară pentru a nu fi nocive pentru om.

5. Instalație de recuperare a produselor petroliere de pe suprafață apei

Brevet de Invenție 109049 din 1994.

Medalie de Aur la Bruxelles – 2002

Prezentare: după câteva catastrofe maritime cu impact major,date la televizor mi-a venit ideia. Am realizat practic la scară mică celule de colectare grosieră și celule de absorbție a irizatiilor de pe suprafață apei. Celulele de colectare au elemente din materiale care pot separă țițeiul de apă prin diferența de densitate, după colectare, celulele se închid și țițeiul rămâne în ele. Golirea este asigurată printr-un mecanism automat.Operativitatea la nivelul prevăzut în invenție, este de 80 tone / minut / braț, un vapor prevăzut în acest scop, ar avea 4 brațe de colectare. Experimental, la București în față comisiei interesate s-au pus 2 l de țiței într-o găleată cu 10 l de apă, din câteva manevre am colectat țițeiul, inclusiv irizațiile și s a putut bea apă din găleată. Am depus proiect de finanțare cu I.P.A. București și a fost respins cu trei puncte, în loc de 72 de puncte necesare am obținut 69.

6. Pantof antistres cu oscilator

O.S.I.M. – C.B.I. A /01098 din 2000

Brevet de Invenție 119921 din 2005

Prezentare: mulți producători au recurs la folosirea magneților permanenți clasici, cu intensități mari, beneficitatea lor este de 5 – 15 %, am recurs la stimularea terminatiilor nervoase din talpa, cu un câmp electromagnetic de mică intensitate și de joasă frecvența până la 1000 Hz. Beneficitatea este de peste 95 %.

7. Pantof vibrator

O.S.I.M. – C.B.I. A/00969 din 27.08.2001

Medalie Argint Bruxelles 2002

Prezentare: un mecanism vibrator cu putere de sub 50% față de limitele admise de protecția consumatorului, măsurat uin laboratoare specializate în tehnică vibrațiilor, din Timișoara, le-am inserat în talpa pantofilor, iar sursă de alimentare în toc, cu contact prin greutatea piciorului. Se folosește static, stand pe un fotoliu ½ – 1 ora. Asigura un masaj plăcut al tălpi și un confort bun prin stimularea terminatiilor nervoase din talpa.

8. Rotor eolian

Brevet Invenție 120725 din 2007 – cesionat Politehnicii Timișoara

Medalie de Bronz – tip Inventika București 2009

Prezentare: rotor cu ax vertical, palete de sarcina și palete interioare de eficientizare. Nu necesită derive de direcționare sau cutie de viteză. Transmisia este pe un principiu nou și este foarte compact. Se pretează pentru puteri mici și mijlocii. Funcționează la viteze mici ale vîntului 3 – 5 m /s. mărimi obișnuite pe teritoriul țării noastre. Rotoarele clasice au nevoie de viteze minime de 8,5 m /s și optime de 11m/s. La noi nu se găsesc asemenea valori, decât rar, în zona Dobrogei.

9. Sistem de stocare a energiei electrice pe timp nelimitat

O.S.I.M. C.B.I A. /00971 din 27.08.2001

Prezentare: este un sistem mecanic, cu pierderi de frecare reduse, cu sistem de protecție multiple. La probele efectuate la scară mică, au putut alimenta un resou de 500 W / 220 V în condiții optime, printr-un generator CFR cu transformator invers. Sistemul permite stocarea energiei pe timp nelimitat chiar și pentru puteri de ordinul MEGAWATILOR pentru orele de vârf din sistemul național.

10. Ventuza magneto – vibratoare

O.S.I.M. C.B.I. A / 00249 din 05.03.2002

Medalie de Bronz Eureka Bruxelles 2004

Prezentare: în interiorul unui magnet am introdus elementul vibrator alimentat de la o sursă de 3 V. Tot mecanismul l-am atașat la o ventuza siliconica, în sistem compact. Invenția am realizat-o în scopul stimulării punctelor de acupunctură de baza de pe meridianul vieții. Conform bioastrologiei fiecare avem un meridian al vieții propriu, corespunzător datei de naștere. Există manuale care prezintă acest lucru. Fiecare meridian are 5 puncte de baza pe traseul lui Yu = intrare Qi, BO = acumulare QI, GO = reglare Qi, Gen =echilibrare QI, în meridianele orizontale, Șei = activare Qi, în punctele de inseriere a meridianelor verticale. Invenția a fost testată de medici bioterapeuti și acupunctori cu experiență îndelungată, din Timișoara. Efectele sunt foarte puternice și se simt imediat echilibrarile din meridian.

11. Sutien vibrator

C.B.I. A /00250 / 2002

Medaliat la Ingenius Budapesta 2004

Prezentare: mecanismul atașabil la orice sutien, printr-un sistem de cleme încorporate în corp siliconic compact, împreună cu elemente de microvibratii, sursă 1,5 V și un mini întrerupător. Testat pe nenumărate femei, acesta au confirmat starea de relaxare indusă de sistemul vibrator. Sistemul a fost realizat în scopul relaxării sânilor pentru preîntâmpinarea formării nodulilor mamari.

12. Husă și sistem de ecranare împotriva radiațiilor electromagnetice

C.B.I. A / 00140 / 21.02.2003

Medalie de Bronz Geneva 2004

Prezentare: existau sesizări la TV privind nocivitatea antenelor G.S.M. cablurilor electrice din apropierea locuințelor, telefoanelor mobile. Aveam și atunci capacitatea de a măsură aura omului cu și fără telefon mobil în buzunar. Cu telefonul pornit în buzunar, câmpul Qi al omului este influientat negativ.Trebuia găsit ceva pentru înlocuirea impedimentului. Am realizat o husă de protecție din piele cu inserție de elemente magnetice speciale cu spectru larg de frecvența pe partea interioară. La măsurători pe aparat analizor spectral, efectuate la Catedră de Telecomunicații Timișoara cu Decanul catedrei a reieșit că ecranarea este de peste 80 % fără a afecta funcționarea telefonului. În 2005 deci la 2 ani după ce eu am dovedit acest lucru, Laboratorul de Cercetare în Telecomunicații Mobile din Marea Britanie, confirmă că substanță magnetică “X” (folosită de mine ) reduce la zero emisiile de radiații ale celularelor către corp ” Ziarul Libertatea 27.01.2005″

13. Generator electric cu excitație prin curent remanent

C.B.I. A / 00189 din 21.02.2003

Prezentare: la Microcentrală Hidro realizată de mine în 1977, pentru Ocolul Silvic Coșava jud Timiș foloseam un generator CFR de 24 V 5 Kw cu transformator ridicător de tensiune, excitația o asigurăm cu un acumulator, ulterior am adaptat un motoraș de ventilator de tramvai 24 V 100 W pe axul generatorului cu un reostat asigurăm tensiunea necesară, neavând rulmenți s-a uzat. Venise televiziunea și trebuia să rezolv urgent problema tehnică. Am amplificat curentul remanent care este de 0,8 -1 V al generatorului, folosind piese dintr-un aparat de radio Albatros, generatorul a început să funcționeze bine, ulterior am pus la punct încă 2 variante, revendicări, una prin amplificare electromagnetica și a două cu tranzistori de putere. Așa a funcționat peste 10 ani, alimentând 3 cabane forestiere și silvice cu neoane de 40 W / 220 V, becuri, prize pentru aparate de radio.

14. Instalații de recuperare a căldurii din centralele de apartament

C.B.I. A /00019 din 18.09.2004 în curs de cesionare pentru Universitatea Politehnică Timișoara

Prezentare: am recuperat căldură din gazele de la coș printr-un schimbător de căldură tubular din materiale bune conducătoare de căldură. Căldură recuperată de aproximativ 120 grade C, prin pompaj, am dus-o la baza flăcării, pe o tubulatură auxiliară montată prin interiorul centralei. Reducerea de combustibil este de 10%.

11. Brant magnetic antistres

C.B.I. A. / 00149 / 21.11.2004

Hotărâre Brevet 2004

Medalie de Aur Târg Invenții Geneva 2005

Prezentare: realizat din materiale antitranspirante, antisoc, strat magnetic, orificii de aerisire și de formare de microcampuri inelare magnetice, asigura utilizatorului din primele minute de purtare o stare de bine, îmbunătățind circulația de la picioare și crescând aura de la 30 – 40 cm la 80 – 90 cm

16. Ecran de protecție pentru telefoane mobile

C.B.I. A / 00077 din 31.01.2005

Medalie de Bronz la Târg Eureka Bruxelles 2007

Prezentare: în timpul folosirii telefonului mobil celulele din creier își cresc activitatea de 11 ori (studii efectuate în Suedia) după 5 minute întreg creierul intră în alertă. După 20 de minute de utilizare câmpul Qi al capului scade de la 30 – 40 cm la aproximativ 15 cm chiar și sub aceste valori (din măsurătorii proprii) efectuate pe mine și pe prieteni. Trebuia făcut ceva, am efectuat mai multe tipuri de ecrane cu diferite concentrații și materiale diferite, fixate pe diferite părți ale telefonului mobil. Am găsit formă finală, care se fixează pe acumulator și reduce cu 80 % interferență cu creierul uman. Valori confirmate în laboratoare din Timișoara. Cluj, Londra și Viena (măsurători în laborator militar din Viena 2010).

17. Mănușă magnetică energizantă

C.B.I. A /00505 din 27.05.2005

Medalie de Bronz Târg Eureka Bruxelles 2006 și

Medalie de Bronz Zagreb 2007

Prezentare: în tehnicile de medicină tibetană există metode de reactivare a fluxului Qi din meridianele din corp – organe și sisteme de organe prin anumite mișcării ale palmelor, masarea lor etc., la mâini existând peste 90 de puncte de acupunctură. Pacientul de rând nu are acces la aceste tehnici. Pentru a se bucură totuși de o stare de beatitudine, am realizat această mănușă magnetică confortabilă, cu textura elastică, inserție de cristale magnetice și orificii de aerisire în aranjament pe traseul meridianelor. Câmpului energetic al omului crește la peste 1 m în 5 – 10 min. Invenția a fost testată de medici acupunctori și cardiologi care și au dat avizul pentru eficientă ei.

18. Ochelarii magnetici

C.B.I. A. 00863 din 13.03.2006

Prezentare – stimularea magnetică a punctelor de acupunctură și a meridianelor pentru reactivarea fluxului Qi spre organele de corespondență este des practicată. În jurul ochilor sunt circa 50 puncte de acupunctură și majoritatea meridianelor au traseu în zona lor. Ochelarii magnetici, realizați în 2 variante, au inserat în rame elemente magnetice speciale cu polarități adecvate Au fost testați și sau efectuat măsurători infoenergetice care atestă eficientă lor.

19. Masca magnetică energizantă

C.B.I. A /0068 din 25.08.2006

Prezentare – față este oglindă stării energetice a omului. Din 720 puncte de acupunctură de pe corp, folosite în tratamente 360 se găsesc pe față. masca acoperă întreagă suprafață de interes. Masca este realizată din material polivinilic expandat cu inserție de elemente magnetice având orificii de formare a câmpurilor micromagnetice, inelare în configurație sacrosimbolica care crește eficientă energetică la peste 120 %. Prin folosirea ei de mii de utilizatori, s-au confirmat ameliorări și vindecări neașteptate.

20. Îngrășământ magnetic ecologic (lichid)

O.S.I.M. C.B.I A /00496 / 13. 07.2007

Medalie de Argint Târg Inventica București 2009

Medalie de Bronz Geneva 2010

Prezentare: Din cauza poluării globale. tot ce este pe suprafață TERREI răspunde la această agresiune – ființe vii, dar și vegetație.Prin măsurătorii infoenergetice și prin măsurătorii pe aparatură de biorezonanta, efectuate pe fructe, legume și plante am observat o reducere a aurei acestora. Prin încercări pe plante de cultură, pe plante de referință și plante cu îngrășământ magnetic am observat o influienta pozitivă asupra evoluției plantelor, respective creșterea aurei de 3 -4 ori, că diametru în jurul plantelor care are un efect pozitiv și asupra fructelor, crescând energia vitală cât și timpii de păstrare a acestora. L-am testat pe roșii, morcovi, cireșe, struguri coacăze și pere. La patru ani de la aplicare pe sol,își păstrează efectul pozitiv. Invenția a fost realizată în serie mică, datorită modernizării ei și obțînând invenții în variante mai bune.

21. Materiale de construcții magnetice – CASĂ MAGNETICĂ

O.S.I.M. C.B.I. A / 00015 din 05.11.2008

În curs de cesionare către Universitatea Politehnică Timișoara.

Prezentare: Radiațiile gamma telurice în 1986 erau de 200 mil / m pătrat / h acum sunt 400 mil / m pătrat /h cele cosmice au ajuns la 1 miliard /m pătrat /h de la 600 mil /m pătrat / h. Toate acestea sunt cauzate de poluare și efectul ei asupra stratului de ozon. Energia Qi a planetei a scăzut la 40 – 50 %. Pe Terra procentul de boli grave la populație a crescut considerabil.Având pacienți atât din țară cât și de peste hotaare (Anglia, Spania, Germania,Austria, Egipt, India) am observat o reducere drastică a aurei omului, dar diferențiat, funcție de locuința în care locuiește. Astfel în locuințele din beton sunt 80% din cauza de boli grave, 15 % în locuințe de cărămidă și 5% locuințe din lemn. Celulele ATP ale omului, dețînătoare de Qi. vital, au din ce în ce mai puțînă energie. Pentru contracararea influientelor negative asupra omului venite din mediul de lucru (birouri,hale) și de locuit, a fost creeată prezența invenție, care este realizată dintr-o compoziție de elemente magnetice cristaline în concentrație optimă de rezonanță cu particulele cosmice, telurice și aura omului, elementele magnetice sunt insertate în materialele de construcție (cărămidă țiglă, beton vopsele.). Reduce cu 80 % radiațiile din mediu ambiant.

22. Pastile magnetice medicale

O.S.I.M. C.B.I..A. 00497 din 13.07.2007

Prezentare Pe Terra medicamentele chimice, clasice, aduc 260000 de decese anual prin reacții alergice. Invenția a fost realizată pentru întâmpinarea acestei situații, acționând pe punctele importante de pe meridianele energetice. Pastilele sunt în set de 12 bucăți pentru fiecare meridian 1 pastilă. Instrucțiunile însoțitoare permit utilizatorului să le folosească cu ușurință. Pastilele au un biadeziv siliconic, care permite lipirea și dezlipirea multiplă a pastilei de pe punctul de acupunctură vizat. Sunt subțiri că un film și foarte elastice. Conțîn elemente magnetice cu spectru larg de frecvente și încărcare magnetică adecvată.Realizare la nivel de testare, serie mică.

23. Stimulator magnetic pentru agricultură – coautor

Certificat de prioritate națională

O.S.I.M. 1014 / 153 din 08.06.2010 C.B.I. A /00432 din 2008

În cercetările ample ce le-am efectuat în ultimi ani din dorința de a restabili aura pomilor fructiferi și arbuștilor din livada mea, respectiv pentru a o readuce la valoarea parametrică dinaintea începerii poluării masive de pe Terra până în ani 1900 – 1910 când dimensiunile acesteia era de 3-4 ori mai mare, am testat cu success această invenție pe cireși, peri, vie, coacăze, După 3 ani de la aplicare, rezultatele se păstrează, zahărul în fructe a crescut cu 30 %, producția cu 30 % -50 % iar la coacăz de la 20 – 30 boabe pe lăstar a crescut la 70 -80 boabe pe lăstar a se vedea pe site, www.davidoni.ro fotografia cu situația reală. Invenția constă în bandă magnetică cu o anumită intensitate magnetică care stimulează corpul plasmatic al vegetației (pomi, arbuști etc.). Magneții puternici clasici nu au acest efect.

Invenția este produsă în serie mică, la cererea celor interesați.

24. Card magnetic personalizat pentru armonizarea energetică a omului

O.S.I.M. C.B.I. A. /00305 din 14.04.2009 coautor – grup de medici specializați în biorezonanta

Este cunoscută degradarea straturilor bioenergetice ale omului modern atât din cauze externe : poluare, arderii combustibili, poluare electromagnetica care a crescut de 400 mil ori față de 1900, poluare radioactivă, poluare psihică globală (acțiuni psihotronice, karmice planetare,karmice continentale,karmice de colectiv și karmice personale) cât și din scăderea spiritualității omului modern. Că exemplu în medie omul modern are o aura de 40 cm, în 1900 era de 100 cm, omul nespiritualizat are aura 25 cm,omul mediu spiritualizat are 40 cm, aura omului spiritualizat are 60 – 80 cm. Invenția a fost realizată pentru creșterea aurei omului și personalizarea conform datei de naștere și a meridianului vieții. Personalizarea se face prin informationalizarea vibrației, cu aparat de biorezonanta RAYOCOMP POLAR 1000. Cardul acționează pe o rază de 2 m și are efect prin simplă purtare în buzunar. Invenția este realizată dintr-un card pe care se lipește bandă multicompozit tip DAVID MAG ( marca Davidoni). A fost realizată la nivel de testare, serie mică. Efecte positive!

25. Granule magnetice multicompozit pentru agricultură – coautor

O.S.I.M. C.B.I. A /00929 din 02.11.2009

Are protecție internațională

În acoperirea întregului spectru de vibrație din aura vegetației – pomi, arbuști, cereale, legume, am testat mai multe elemente în concentrație adecvată, atât elemente naturale cu puritate de peste 98 % cât și elemente magnetice speciale. Elementele de legare sunt polivinilice, asigurând timp de exploatare în sol, îndelungat, a granulelor injectate și magnetizate. Invenția se fabrică în serie medie. Este aplicată pe zeci de terenuri mici din diferite zone din țară, unde au fost solicitate și unde am mers personal pentru administrarea ingrasamantului magnetic, măsurând aura plantelor înainte și după administrare. Fructele obținute au fost măsurate pe aparatură de biorezonata și s-a constatat că au capacitatea de corectare energetică a organelor bolnave. Analizele chimice a 40 de elemente din fructe cu îngrășământ magnetic au confirmat acest lucru. S-a dovedit că au crescut compușii vii, terpinele de 14 ori, carenele de 12 ori, pirenele de 4 ori, acestea sunt elemente care asigura intinerirea celulelor umane. Fierul a crescut cu 60 %, zincul cu 25 %,. Ingrasamantul magnetic se poate folosi la orice cultură agricolă. Perioada de garanție a granulelor magnetice în sol sunt de 15 – 20 de ani.Ingrasamantul magnetic reduce radioactivitatea cu 40% din jurul plantelor. Confirmare la tv Discovery la mulți ani după ce eu am dovedit acest lucru.

26. Modul ecranant pentru calculatoare

O.S.I.M. C.B.I. A /00023 / 2010

CESIONAT pentru Universitatea Politehnică Timișoara

Medalia de Aur Tib Inventica București 2010

Calculatoarele, telefoanele mobile, cablurile electrice din birouri, locuința etc sunt extreme de nocive pentru om. Fiind intrate în cotidian în ultimele decenii încă nu se știe efectele negative și complexitatea lor asupra omului modern.Au apărut peste 550 de comunicări științifice în acest sens pe mapamond, trăgând semnale de alarmă. Două exemple din sutele expuse în eceste comunicări, femeile însărcinate dacă lucrează la calculator 8 ore pe zi riscă să nască copii cu autism în proporție de 20 – 30 % din ele (cunosc cazuri de pacienți din Timișoara cu această situație), s-au observat deslipire de rețînă, deformări de lentile de ochelari etc. Această se datorează faptului că toată aparatură electrică are un corp plasmatic cenușiu care vampireaza corpul plasmatic roșu – portocaliu al utilizatorului deasemeni emisiile E.M. străpung sistemul de apărare al omului. Invenția are capacitatea de a neutraliza aceste agresiuni, are ingrediente de oscilație pasivă, elemente electrolitice și care crează un corp plasmatic galben în jurul modulului ecranant.

Reduce cu 90 % agresiunile E.M. Se folosește la calculatoare, cuptoare cu microunde, antene G.S.M. etc. Producție serie mică = 5000 bucăți, distribuite la instituții diferite pentru testarea pieții.

27. Stimulator de particule subatomice

O.S.I.M. C.B.I. A /00362 08.05.2009

Medalie de Argint tip Inventica București 2010

Studiind corpul plasmatic al lichidelor. apă, benzină am observat o diminuare drastică a acestuia, deasemeni studiile internaționale ale configurației cristaline a apei confirmă degradarea ei din cauza poluării pshice globale Am găsit soluția, prin această invenție, găsind prin măsurători infoenergetice și experimentări ample elementele și concentrații necesare pentru aducerea parametrilor lichidelor la nivelul inițial. Invenția se aplică pe conductele de transport ale lichidelor.Invenția se aplică în zeci de locații. Invenția se produce în serie medie pentru combustibili și apă.

28. Octograma PAKUA multicompozit pentru armonizarea energetică a omului.

O.S.I.M. C.B.I. A.00921 / 12.11.2009

Planetă este extrem de agresată – ultimul secol și –a pus o amprenta dezastruasa asupra ei. Studii internaționale recente confirmă scăderea imunității și rezistență la efort atât la om cât și la animale. În ultimi 20 de ani s-a studiat comportamentul cerbilor și bizonilor din Yellowstone PARK SUA, concluzia 02.10.2010 pe TV ANIMAL PLANET.: ” Nu știm ce s-a întâmplat în ultimile decenii cu animalele, au rezistență scăzută la efort și boli necunoscute în trecut ” Și ele sunt supuse agresiunilor poluării globale, scazanduli-se aura. Din aura se hrănesc celulele ATP,dețînătoare de energie Qi, care asigura hrană celulelor corpului. În întâmpinarea acestui deziderat pentru om, am realizat prezența invenție, o îmbinare între elemente de sacro – simbolistica pentru contracararea acțiunilor psihotronice globale și elemente de creștere a aurei omului până la 200 cm. Octograma se lipește pe portmoneu sau simplă purtare în buzunar, asigura protecție. Folosită de zeci de utilizatori, toți confirmă efectul ei pozitiv. Este produs finit, fabricat la scară mică se poate folosi prin lipire la medicamente, conserve, băuturi, apă, etc.

29. Amplificator cuantic

O.S.I.M. C.B.I. A / 00588 din 06.07.2010

Medalie de Argint TIB INVENTIKA – București 2010

Văzând efectele invențiilor în domeniul cuantic, realizat de mine până în prezent am efectuat măsurători infoenergetice și experimentări pentru modernizarea lor și am realizat prezența invenție care are un corp plasmatic cu diametrul de 6 m și culoarea indigo – violet, având capacitatea de a contracara efectele degradării aurei combustibililor apei, scăderii Qi din locuințe din cauza poluări. Elementele fizice și de sacro simbolistica acoperă întregul spectru de culori din microuniversul cuantic, cu element de oscilație pasivă. elemente magnetice, cu spectru larg, metale prețioase, elemente de legătură complexe. Reducerea de combustibil obținut este între 20 – 40 % Se produce în serie medie.Se aplică pe zeci de cazane și mașini.

30. Instalație și procedeu de avertizare anticipate a cutremurelor

C.B.J.A/01320/06.12.2011 OSIM

Invenția are 5 revendicări. Idea a plecat de la sensibilitatea anticipată a omului și animalelor la cutremure, tsunami, sensibilitatea omului este de 10%, a animalelor de 30%, trebuia găsită diferența de 70%, ea se află în mediu și vegetație. Existând pomi cu aura verde, deci cu 3 trepte superioare omului modern care în medie este roșie. Cu 3 ani înainte de dezastrele naturale majore, acei pomi încep să își modifice aura, rezistență sevei și formă cristalizării moleculare, deasemeni culoarea și densitatea ionilor negativi din mediu se modifică. Prin măsurare a-la-long se poate stabiliintensitatea și dată, anticipat a producerii cutremurului. Acești parametrii ajungând aproape de 0 înainte de cutremur, reinstalandu-se la valorile inițiale la 10-12 luni după cutremur, știință n-a bănuit această dependență parametrica și seismologia nu s-a înarmat încă cu aceste elemente.

31. Aparat portabil de avertizare anticipate a cutremurelor

Aparatul are o bobină piramidală pentru sensibilitate maximă privind informațiile subtile din mediu, spirele sunt cu un lichid special- multicompozit, conform invenției, care își modifică structura la emoții și informații subtile, instrumentul folosit este de înalta precizie, cu 5 zecimale, adaptat și modificat de inventator.

32. Compoziție pentru amplificare cuantică

Se cunoaște faptul că a scăzut Qi vital planetar cu peste 50% din cauza poluării electromagnetice, în primul rând, această a crescut față de 1900, de 400 milioane ori și poluării radioactive, acestea acționează distrugător asupra particulelor subatomice din mediu cu acțiune directă asupra aurei omului, animalelor, vegetației. Invenția a fost creată pentru contracararea acțiunii poluării. Invenția conține elemente oscilatoare positive- peste 30 GHz, metale nobile, elemente semiconductoare combinate, diverși oxizi și elemente de fixare, în total 20 de componente în concentrații de rezonanță. Stabilirea elementelor și a concentrațiilor de rezonare, inventatorul le-a stabilit prin măsurători infoenergetice prin tehnică proprie și cu aparatură de biorezonanta de ultima ora (rezonant field imaging, air-ion-counter, etc.). invenția a fost realizată sub formă de granule, octograme, folii. Teste efectuate pe teren și confirmate prin acte legalizate de firme care au acceptat testele și prezentate OSIM. Pe teren de 80 de Ha, am realizat aranjament Feng Shui cu aceste elemente, s-a ridicat vibrația de la aura cenușiu la aura indigo, creșterea animalelor au avut un spor de creștere de 30 %, agregatele mecanice nu s-au mai defectat, înainte, în fiecare zi au avut probleme. Am distribuit 200 g de granule conform invenției în tarcurile oilor, aprox. 1 Ha și în jgheaburile de adăpare, în 3 zile toate oile bolnave s-au vindecat. Aura lor era maro, după distribuire granule în mediul lor, aura a devenit indigo. Teste în derulare la Institutul Nuclear Național, compoziția are capacitatea de a reduce radioactivitatea din mediu, containere cu deșeuri radioactive, etc.

33. Furtun modular magnetic

Realizat practic. Multicompozit-cuantic-magnetic.

Teste în apicultură—irigarea cu acest furtun asigura păstrarea umidității solului 3 zile, față de numai 1 zi prin irigare clasică. Teste -gaz metan- asigura reducerea consumului cu 10-30% pe cazane de 7 Mw, deasemeni se reduce cu 80% poluarea cu elemente subtile- aura la coș, din cenușiu devine violet. La motor de 1000 c.p. de la grup electrogen- a scăzut consumul cu 26% și fumul de la eșapament (diametru de 40 cm) a dispărut. La mașini s-au semnalat reduceri chiar de 45% (în București), reducerile depind de vibrația zonei (explicarea fenomenului la invenția materiale de construcție magnetice). Testele continuă la Institutul de Petrochimie aflat în subordinea A.N.C.S.